BISERICILE COMUNEI CĂBEȘTI – scurt documentar

 Biserica a jucat un rol important în viaţa de zi cu zi a comunităţii. Aici în comuna Căbeşti, județul Bihor, ca peste tot în țară unde au existat comunități puternice, ortodoxe, biserica a fost și este considerată un loc sacru de care se leagă o serie de evenimente din viaţa fiecăruia: participarea la Sf. Liturghie, botezul, cununia, maslul, spovedania, împărtășania, școala etc.

De asemenea trebuie avut în vedere rolul social şi caritabil al bisericii, dar nu în ultimul rând rolul culturalizator al acesteia în viaţa obștii. Primele școli au apărut pe lângă biserică și s-au numit „școli confesionale”, iar cei care au predat elevilor noile cunoștințe au fost preoții.

Învățătura creștină a fost dăruită locuitorilor din comunitățile noastre de către  preoți dedicați slujirii și misiunii lor. Cei de astăzi, duc cu demnitate modelul înaintașilor și se străduiesc să țină aprinsă candela credinței, atât prin slujirea la Sf. Altar cât și prin implicarea în viața socială.

Satele comunei Căbeşti sunt organizate în trei parohii. Aceste parohii au în componența lor și satele Remetea din comuna Remetea și Lazuri de Roșia din comuna Roșia. Astfel satele Căbeşti şi Goila formează parohia Căbeşti; satele Gurbești, Josani şi Remetea (comuna Remetea) formează parohia Remetea, iar satul Sohodol împreună cu satul Lazuri de Roşia din comuna Roşia formează parohia Lazuri-Sohodol. Până în anul 1950, în vechea formă de organizare, a funcționat parohia Josani, Gurbești, Goila.

 

BISERICA ORTODOXĂ CĂBEŞTI

Biserica din lemn din satul Căbeşti, azi demolată, a purtat hramul Adormirea Maicii Domnului şi ne este descrisă de episcopul Melentie Covaci, care a vizitat zona în 1752, astfel: „biserica din Căbeşti era din lemn şi acoperită cu șindrilă”.

În jurul anului 1837 parohia din Căbeşti a fost, pentru scurt timp, reşedinţa protopopială pentru preoţii din jurul Beiuşului.

Această biserică din lemn a fost demolată în anul 1950. Lungimea construcției era de aproximativ 10 m, lățimea navei de aproximativ 4,50 m. Temelia din piatră zidită, pereții din bârne orizontale prinse în „cheotori”, iar acoperişul era din șindrilă.

Noua biserică, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, așezată în mijlocul satului a fost zidită între anii 1924-1926 de către 6 meșteri italieni, numele unuia dintre aceştia a fost Ioan De Costa. Biserica a fost ridicată în timpul slujirii preotului Corneliu Tempelean.

Zidurile, pereții şi jumătate din turn sunt din piatră, cealaltă jumătate din cărămidă, iar pentru acoperiș s-a folosit tablă. Edificiul este impunător, aparţine stilului arhitectonic roman. Târnosirea bisericii a fost făcută în toamna anului 1927 de către episcopul Aradului Andrei Magieru.

Biserica este pictată integral în interior, la fel și iconostasul.

La biserica din Căbeşti au existat numeroase manuscrise, cărţi de învăţătură şi cult. Au fost descoperite aici Chiriacodromionul de la Belgrad, Miscelaneul în cadrul căruia se regăsesc: Rugăciunea dimineţii şi a serii, Cântecul Floriilor,, Cazania Sfintei Barbure, o serie de molitve, un fragment de pravilă, Cântecul lui Adam, Călătoria la iad, Întrebări şi răspunsuri, Cazania lui Varlaam, Strașnic, Noul Testament de la Belgrad, Apostol, Acatist, Triod, Predica pastorală.

Preoţi slujitori la Biserica Ortodoxă din Căbeşti au fost printre alţii: Francisc Achim, pr. Flore, pr. Gheorghe, pr. Ioan, pr. Vasile, pr. Ilie Popoviciu, diacon Nicolaie Popoviciu, pr. Mihai Jurcă, pr. Vasile Popoviciu, pr. Corneliu Tempelean, pr. Ioan Cerniu, pr. Nechifor Judea, pr. Ioan Batiş, pr. Gheorghe Pereş, pr. Vasile Pârvu, Ioan Laza, Gheorghe Bala. În prezent preot paroh este Mihai Jute.

 

BISERICA ORTODOXĂ GOILA

Biserica ortodoxă din localitatea Goila are hramul “Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită în anul 1750 din lemn fiind apoi zugrăvită în anul 1764 de către David Zugravul. Biserica este declarată monument istoric. S-au regăsit aici icoane de o deosebită valoare artistică.

În această perioadă (anii 2014-2021) comunitatea ortodoxă construiește o nouă biserică din cărămidă.

După 1950, preoții slujitori au fost cei din parohia Căbești, menționați mai sus.

Au existat aici câteva cărţi vechi: Cazania scrisă în 1724 – copia realizată în 1724 de copistul Popa Ioan din Ţara Leșească; Apostolul, Buzău 1703; Liturghie, 1798;

BISERICA ORTODOXĂ SOHODOL

         Biserica ortodoxă cu hramul “Sfântul Gheorghe” din Sohodol este atestată documentar în 1743. Structura bisericii este din lemn cioplit fiind acoperită cu șindrilă. În jurul anului 1980 biserica a fost strămutată în localitatea Tinca, judeţul Bihor, unde poate fi vizitată ca monument istoric.

         În anii ’30 locuitorii satului au construit o biserică mai încăpătoare din cărămidă, biserică care poartă acelaşi hram.

         Iată numele câtorva preoți care au slujit aici: Mândru Ioan, Botiș Ioan, Ciuhandu Petru, Voicu Petru, Pr. Petruț, Monenciu Augustin, Munteanu Ioan, Bucur Viorel, iar în prezent Pr. Cociu Nicolae.

         Au existat şi aici cărţi de cult cum ar fi: Evanghelia, Bucureşti, 1723; Antologhion, Blaj, 1766; Strașnic, 1753; Catavasierul, 1769; Strașnic, 1773.

 

BISERICA ORTODOXĂ JOSANI

Biserica ortodoxă “Sfântul Nicolae” din satul Josani a fost construită în jurul anului 1927 din cărămidă fiind acoperită cu tablă.

         În anul 2011 biserica a fost pictată integral în interior de către pictorul piteștean Florin Paraschivescu.

         Între anii 2015-2021 în cimitir s-a construit o capelă mortuară.

          Preoții slujitori parohia Josani, Gurbești, Goila: Iancu Ioan, Botiș Ioan, Săliștean Dumitru Gherban Dumitru, Ciolac Nicolae, Jude Nichifor, Ciuhandu Teodor, Ciuhandu Adrian, Stănescu Gheorghe, Buda Aurel. Din anul 1950, de când ființează parohia Remetea cu filiile Josani și Gurbesti,  aici au slujit preoţii: Gavril Rușianu, Roșu Octav, Aronescu Gheorghe, Negru Lucian, Straton Petru, Opărică Odorel, Pârvu Vasile Veneamin, Laza Ioan, Vlaș Toma, iar în prezent Pr. Guran Andrei.

 

BISERICA ORTODOXĂ GURBEŞTI

Biserica cu hramul “Sfântul Nicolae” din satul Gurbești a fost construită în anul 1799 din lemn, lungimea construcției fiind de 10 m, iar lățimea de 4,4 m. Iniţial biserica a fost acoperită cu șindrilă, iar în 1974 a fost reînvelită cu tablă.

Comunitatea de aici construiește în prezent o biserică din cărămidă, care în acest moment (ianuarie 2021) este la nivelul acoperișului.

Au existat în biserică numeroase icoane pe sticlă foarte vechi.

 Șirul preoților slujitori parohia Josani, Gurbești, Goila: Iancu Ioan, Botiș Ioan, Săliștean Dumitru Gherban Dumitru, Ciolac Nicolae, Jude Nichifor, Ciuhandu Teodor, Ciuhandu Adrian, Stănescu Gheorghe, Buda Aurel.

Odată cu reorganizarea parohiilor din anul 1950, parohia Remetea cu filiile Josani și Gurbesti au fost păstorite de preoţii: Gavril Rușianu, Roșu Octav, Aronescu Gheorghe, Negru Lucian, Straton Petru, Opărică Odorel, Pârvu Vasile Veneamin, Laza Ioan, Vlaș Toma. Din anul 2019 preot paroh este Guran Andrei.

Biserica a avut încă din secolul al XVIII-lea manuscrise şi cărţi de valoare: Mineiul scris de Pavel Dascălul din Muncaciu 1714; Chiriacodromionul, Alba Iulia, 1699; Mineiul, Râmnic, 1745; Antologhion, Râmnic, 1745; Straşnic, Blaj, 1773; Octoih, Blaj, 1783; Triod, Blaj, 1800; Octoih, Buda, 1826; Sfânta Liturghie şi Octoihul Mic, 1890.

 Gheorghe Marinel David

PERSONALITĂȚI DIN CĂBEȘTI – PREOTUL NICHIFOR JUDE

 

S-a născut în anul 1911 la Gurani, județul  Bihor.

Urmează liceul la Beiuș, susține examenul de bacalaureat la Oradea, după care se înscrie la Facultatea de Teolo­gie Ortodoxă din Oradea. A fost hirotonit, după depunerea exa­menului de calificație, devenind preot clasa i-a, în anul 1935, apoi numit administrator parohial la Căbești, unde va face dovada unor calități de adevărat preot. A slujit și în Josani, Gurbești și Goila. Este autorul unei părți din capitolul despre frumusețile Bihorului în cunoscuta Monografie Almanah a Crișanei, tipărită la Tipografia Diecezană în Oradea, în anul  1936. Nu se cunoaște locul și data decesului.

Referințe: - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor 1940 – 2000. Dicționar sentimental, Editura Iosif Vulcan, Oradea, 2002, p. 174. (S. S.)

VIITOARELE PROIECTE ALE ASOCIAȚIEI „DĂRUIEȘTE VISE” CĂBEȘTI

În următoarea perioadă, Asociația „Dăruiește vise” Căbești are o agendă încărcată cu proiecte benefice pentru coeziunea comunității locale. Deși proiectele pe termen mediu și lung necesită o perioadă mai vastă de timp, următoarea lună ne așteaptă cu evenimente și proiecte interesante, menite să stimuleze spiritul creativ al elevilor școlii din comună și să unească întreaga societate locală în jurul unui țel comun: educația.

Principala inițiativă a acestei perioade este concursul „Primăvara creației”, demers pe care urmează să îl aducem în curând în atenția membrilor comunității școlare. Acest concurs va avea două secțiuni, una dedicată elevilor din ciclul primar și o alta dedicată celor din ciclul gimnazial, iar elevii vor putea să înscrie lucrări artistice (pictură, desen, lucru manual) sau literare (poezii, proză), pornind de la tema principală a concursului: armonia primăverii.

Prin această competiție, ne propunem să încurajăm performanța artistică, invitând elevii sa se exprime prin mijloace creative. Premiile vor fi consistente, prin acestea dorindu-ne să le oferim noi perspective de dezvoltare pe plan artistic și personal.

Despre surprizele pe care le pregătim nu putem spune prea multe, însă țelul nostru este să aducem cât mai multă armonie în comunitatea căbeșteană și să contribuim la evoluția sustenabilă a comunei.

Vrem să aducem cât mai mulți tineri alături de noi și să le oferim un context de progres pe plan civic, personal și profesional. Acest lucru ne va permite să ne îndeplinim obiectivele pe termen scurt și lung, lansând cât mai multe inițiative și programe dedicate tinerilor comunei.

Ne dorim să vitalizăm perspectivele comunității locale, iar munca noastră va fi orientată spre valorificarea unor domenii precum educația, voluntariatul și cultura.

Răzvan FONCEA, președintele Asociației ”Dăruiește vise”

SĂRBĂTORIREA ZILEI CULTURII NAȚIONALE ȘI OMAGIEREA POETULUI MIHAI EMINESCU LA CĂBEȘTI

Căbești, 15 ianuarie 2021. Pentru prima oară, după multă vreme, Căminul Cultural a fost deschis pentru desfășurarea unei activități culturale – Sărbătorirea Zilei culturii Naționale și omagierea Poetului Nepereche al românilor, Luceafărul Poeziei Românești, Mihai Eminescu. ”Ape vor seca în albie, și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale” (George Călinescu).

Manifestarea a debutat cu un discurs-lecție al profesoarei Ana Tirla care a evocat personalitatea lui Mihai Eminescu, iar apoi, Răzvan Foncea, președintele Asocieției ”Dăruiește vise” a subliniat importanța zilei de 15 ianuarie, ca zi a Culturii Naționale.

A urmat un colaj de muzică și poezie eminesciană susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Căbești, dar și foști elevi ai acestei școli, acum liceeni, pregătiți de profesor  Gheorghe M. David.

A vorbit, în încheiere, doamna primar Corina Gabriela Ene. Aceasta a mulțumit copiilor și profesorilor pentru efortul depus, a spus că va sprijini, chiar și financiar, prin intermediul primăriei, participarea copiilor din comună la concursuri școlare, olimpiade etc. A mai spus că, obiectivul principal al primarului în acest an, este școala: – finalizarea reparațiilor și darea în folosință. De asemenea, speră ca programele pentru fonduri europene, depuse de acum două luni, vor fi aprobate, aceasta însemnând: fiecare elev să primească tabletă și internet gratuit doi ani, table digitale în școală, videoproiector în fiecare clasă, de asemenea asigurarea materialelor dezinfectante și măștilor, alte materiale și dotări pentru protecția împotriva virușilor etc.

Au participat elevii: Buda-Fericel Dalina, Tonț-Onița Bianca, Brădău Georgiana, Lupău Andreea, Lezeu Andreea, Benchiș Vanessa, Vlaș Teodora, Ușvat Adela, Bota Raluca, Lezau Alisia, Plotuna Vanessa, Ușvat Iasmina, Blaj George, Lăzău Mircea, profesorii Gheorghe M. David, care a și moderat acest eveniment, Mirela David, Adrian Micula, Ana Tirla, consilierii Florin Duma și Florin Gavriș și, desigur, primarul comunei, Corina Gabriela Ene.

În final, copii au fost răsplătiți cu dulciuri și sucuri.

Pe timpul desfășurării manifestării au fost respectate regulile de protecție specifice pandemiei și distanțarea
socială.

(S.S.)

LA ÎNCEPUT DE AN!

A trecut un an, altul a sosit. S-a mai încheiat un capitol din scurta noastră trecere prin viață, un alt capitol a început. S-au încheiat ori continuă proiecte, altele încep.

Unul dintre acestea am vrea să fie ”JURNALUL SATULUI CĂBEȘTI”, foaie de informații sociale și culturale, foaie care se vrea un bun prieten al cetățeanului din comuna Căbești, de orice vârstă ar fi, în care va găsi informații locale, dar și informații culturale, foaie care am vrea să fie cronica lunară comunei, tipărită dar și online. Nu știu cum va fi primită de dumneavoastră, dar noi credem că merită încercarea.

Ne dorim ca această foaie să fie o tribună, o rampă de lansare pentru tinerele talente, dar și un mijloc de informare. O fi o încercare reușită, o fi una nereușită, asta dumneavoastră decideți. Că, știm prea bine, un lucru care își are locul, merită continuat, iar dacă nu este necesar, se stinge de la sine. Ce se va întâmpla, nu depinde de noi ci de dumneavoastră, oferta este la noi, cererea la dumneavoastră. Precizăm că este primul proiect de acest fel în comuna Căbești. Precizăm că este un proiect non-profit, în care vor fi angrenați cetățeni care vor desfășura o activitate voluntară, deci neretribuită.

          Așadar,  un nou an, în care vă dorim multă sănătate, multe realizări și împliniri, multe bucurii!

Însoțim această inițiativă de tradiționala urare:

LA MULȚI ANI, CĂBEȘTENI!

Corina Ene, primarul Comunei Căbești

MIHAI EMINESCU - 

POETUL NEPERECHE

 Scris de:  Simion R. Suciu 

Mihai Eminescu  - Luceafărul poeziei românești. Jurnalist, poet, prozator, ales post-mortem membru al Academiei Române. Este al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.  Deşi nu este pe deplin sigură – datorită disputei biografilor – data naşterii lui Mihai Eminescu se consideră a fi 15 ianuarie 1850 (dupa „registrul de naşteri şi botez“). A încetat din viață la 15 iunie 1889 în București, Regatul României.

La 31 martie 1889, Mihail Chințescu, susținea la Ateneul Român că Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova (Mihail Chințescu, Încercări asupra poetului Eminescu, conferință, ”Revista olteană”, II, 1889, p. 85-100).

Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși a notat ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată a trecut 20 decembrie 1849 (C. Iordăchescu, Locul și data nașterii lui Eminescu, Adevărul literar și artistic, IV, nr. 217, 1 februarie 1925).

În registrul școlii primare a fost consemnată data de 6 decembrie 1850 (Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 43), iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este trecută data de 14 decembrie 1849 (Dr. Radu I. Sbiera, Amintiri despre Eminescu, Cernăuți, 1903).

Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către Titu Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar loc al nașterii Ipotești. (I. E. Torouțiu, Studii și documente literare, București, „Bucovina” V, 1934).

Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848 și ca localitate Dumbrăveni, iar mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase: „Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai”. (Mihail Eminescu, Poezii cu o notiță biografică de căpitanul Eminescu, fratele poetului M. E., București, „L Alcalay”, Biblioteca Academiei Române, I. 101830).

Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate la 15 ianuarie 1850, în Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez în arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani.

Între 1858 – 1866 urmează școala la Cernăuți (nu sunt date despre locul unde a urmat clasele întâia și a doua primară). Absolvă clasa a IV-a, clasificat al cincilea din 82 de elevi după care urmează 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. În această perioadă e angajat ca funcționar la diverse instituții din Botoșani sau pribegește cu trupa Tardini-Vlădicescu.

Între 1866–1869 pribegeşte prin țară, de-o parte și alta a Carpaților: Botoșani, Blaj, Beiuș, Sibiu, Banat, Giurgiu, Bucureşti. la Cernăuţi, stă ca bibliotecar la Aron Pumnul care era foarte bolnav. Aici, Eminescu citeşte toate cărţile – cum afirmă „speriaţi“ mai târziu studenţii de la Blaj.

În ziua de 12 ianuarie 1866 moare Aron Pumnul, prilej pentru Eminescu de a scrie o poezie – ”La mormântul lui Arune Pumnul” care urma a fi scrisă într-o broşură Laecremioarele învăţăceilor gimnazişti de’n Cernaeuţi la mormântul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul. Urmează o colaborare cu revista Familia la cere trimite câteva din poeziile lui de până atunci „De-aşi avea…“ „O călărire în zori“ şi „Lanţul de aur“.

Iosif Vulcan, cel care-i publică poeziile, îi schimbă numele din Eminovici în Eminescu. În 1867 a fost sufleur şi copist în trupa lui Iorgu Caragiale din Bucureşti, iar în anul următor a colindat din luna mai până toamna, împreună cu trupa lui Matei Pascaly, prin Transilvania şi Banat (Braşov, Sibiu, Oraviţa, Timişoara, Arad).

În toamna anului 1868 a fost sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, colindând cu trupa lui Mihai Pascaly, Moldova şi Bucovina.

În 1869, tatăl său îl trimite la Viena, să studieze filozofia.

Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie şi Drept.

În 1870, împreună cu o delegație de studenți, îl vizitează, de Anul Nou, pe fostul domnitor Al. I. Cuza, la Döbling.

1872 este anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena. Între 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie.

La 1 septembrie a fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iași.

1875 - în prima parte a anului pune ordine în bibliotecă și propune îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. La 15 iunie primește scrisoarea lui Maiorescu prin care i se propune funcția de revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui. La 1 iulie este invitat să-și ia în primire noul post, iar la 2 iulie predă biblioteca lui D. Petrino, autorul broșurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică. Schimbându-se guvernul, Eminescu este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013 din 3 iunie. Rămas fără slujbă, Eminescu primește postul de corector și redactor al părții neoficiale la ziarul local ”Curierul de Iași”. Frecventează cu regularitate ședințele “Junimii”.

1877 Continuă activitatea ziaristică la ”Curierul de Iași”.

1878 Activitate ziaristică intensă. Nu răspunde scrisorilor primite de la Iași. Abia dacă participă la ședințele săptămânale de la Maiorescu și de la Mite Kremnitz. Venirea lui Rossi în București îi ocupă serile.

1878-1879 - Trimite lui Negruzzi, la Iași, poezii care se publică în Convorbiri literare.

1880 - Într-o scrisoare către Henrieta se plânge că are mult de lucru și că-i bolnav trupește, dar mai mult sufletește. Din partea familiei primește numai imputări, în special adresate de tatăl său.

1881 - Scrie la 18 martie, cerând iertare tatălui său, bolnav, că nu poate veni să-l vadă. “Negustoria de gogoși și de brașoave” îl ține strâns de “dugheană“. Se plânge că-i e “acru sufletul de cerneală și de condei”.

1882 La gazetă, Eminescu este flancat cu începere de la 1 ianuarie de un director și un comitet redacțional care urma să-i tempereze avântul său polemic. În câteva rânduri, Veronica Micle a fost pentru scurt timp în București. Dar curând raporturile dintre ei se strică.

          1883 - În ianuarie, Eminescu este internat pentru câtăva vreme în spital. În 20 octombrie, Eminescu este trimis de prieteni la Viena și internat în sanatoriul de la Ober-Döbling, fiind însoțit pe drum de Chibici, iar în 21 decembrie apare la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, având o scurtă prefață semnată de Titu Maiorescu, și portretul autorului. Impresie puternică. Pe lângă cele publicate anterior de poet, volumul cuprinde și 26 poezii inedite.

          În ziua de 26 februarie 1884, Eminescu părăsește sanatoriul și, însoțit de Chibici, face călătoria recomandată prin Italia. Sosește la București la 27 martie, primit la gară de mai mulți amici. În ziua de 7 aprilie Eminescu pleacă la Iași cu același însoțitor. Contribuțiile pentru întreținere continuă. La 24 septembrie Eminescu e numit în postul de subbibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași.

1886 Este menținut în serviciul bibliotecii, unde îndeplinește roluri șterse: scrie ștatele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărților împrumutate și pentru convocarea comisiei bibliotecii. În timpul verii Eminescu devine din nou alienat. La 9 noiembrie este înlocuit în postul de la bibliotecă și, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea Neamț.

1887 - Primăvara, Eminescu pleacă la Botoșani, la sora sa Henrieta, și este internat în spitalul local Sf. Spiridon. La 13 iulie merge la Iași pentru un consult de medici. Aceștia recomandă trimiterea pacientului la Viena și Hall, unde și pleacă în ziua de 15 iulie, însoțit fiind de doctorandul Grigore Focșa.

1888 - Eminescu are dorința de a-și termina unele lucrări pe care își amintește că le-a lăsat în manuscris. Pomenește Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrală din Iași. Prin scrisoare recomandată îi cere lui Maiorescu să-i trimită biblioteca și manuscrisele rămase la București. Criticul însă nu dă nici un răspuns acestei scrisori.

1889 - La 3 februarie Eminescu este internat la spitalul Mărcuța din București și apoi este transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie se instituie o curatelă pentru asistența judiciară a bolnavului.

În noaptea de 15 iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Șuțu din strada Plantelor, București. Ziarul Românul din 16 iunie anunță la știri: Eminescu nu mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17 iunie.

Veronica Micle încetase din viață încă de la 3 august în chilia unor maici de la Mănăstirea Văratec. Tot în acest an se stinge din viață și Ion Creangă.                                       

MIHAI EMINESCU ȘI ȚARA BEIUȘULUI

Ioan Slavici precizează într-un articol din ”Tribuna”, din anul 1909: ”După testimoniul şcolar, pe care l-am găsit între hârtiile lui, el a trecut a treia clasă gimnasială la Sibiiu, de unde a trecut apoi Ia Blaj. În urmă, fratele său s'a mutat la Timişoara ca advocat şi nu mai încape îndoială, că Eminescu a trăit un timp oarecare şi în Banat. Mai târziu a stat câtva timp la  Beiuş.”[1] Este cert că Mihai Eminescu a zăbovit în Beiuș, tot Ioan Slavici scrie în 1924: ”Deşi tânăr de abia douăzeci de ani, el avuse până atunci o  viaţă sbuciumată, umblase ani de zile de-a rândul răsleţ ca  un copil pierdut, se sbătuse pe la Sibiu, pe la Blaj, pe la  Beiuş şi ca suflor la trupe călătoare, în fel de fel de mizerii,  cunoştea în toate amănuntele ei partea urîtă a vieţii omeneşti  şi_era oarecum copt înainte de vreme. Nu-şi urmase în mod  regulat studiile secundare, dar citise mult şi nu numai își  făcuse reputaţiunea literară, ci ştia totodată multă carte şi  judeca cu capul lui”.[2] Tot în ”Amintiri”, Slavici mai precizează: ” Copilărise în Moldova, îşi făcuse studiile secundare la Cernăuţi, la Sibiu, la Blaj şi la Beiuș, stătuse la Timişoara, unde  avea un frate mai mare ; petrecuse timp îndelungat la Bucureşti, cutreerase tot pămîntul românesc şi ne considera pe toţi compatrioţi, ne era tuturora apropiat.”[3]

La Școala de Băieți din Beiuș, Eminescu se întâlnește cu ”… Miron Pompiliu din Șteiul Beiuşului (1847—1899) poet, folklorist şi publicist fecund, e prieten intim şi chiar sfătuitor şi îndrumător al lui Mihail Eminescu.”[4]

Prietenia Eminescu-Miron Pompiliu avea să dureze peste ani, la fel și cu Ioniță Bădescu Scipione, alt absolvent al Școlii de Băieți din Beiuș. După „Nică al lui Ştefan al Petrii" din Humuleştii Neamţului, cel mai credincios şi drag prieten al lui Eminescu a fost bihoreanul Miron Pompiliu, feciorul popei din Steiul Vaşcaului. Prin prietenia sa cu Miron Pompiliu, prin legăturile sale cu „Familia", prin hălăduirea sa pe unele plaiuri bihorene, Mihai Eminescu a cules folclor din satele bihorene, aşa cum a cules din nenumărate alte sate de pe cuprinsul patriei noastre.

Mihai Eminescu a fost chiar în Ștei, satul de naştere a lui Miron Pompiliu, şi sub pomii din gradină, cei doi prieteni cântau şi citeau versuri. Unele din cântecele, strigăturile şi baladele culese de Eminescu ne indică nume de localităţi şi lexic din părţile Bihorului, ca: Holod, Tinca, Oradea, apoi cuvinte bihoreneşti ca: ruguţ, bărnace, lipiu, clop, mere în loc de merge şi me ca în părţile Vaşcăului, brâncă, oblac, pângă în loc de „pe lângă" cipcă, copârşeu, berneu, nădrag, biriş, răgută, păcurar, zadie, tenchiu, ortac, goz, lipideu, pălincă, haznă, adeu, ţucă şi altele. Eminescu şi Miron Pompiliu au locuit multă vreme împreună la Iaşi. În anul 1874, când Eminescu a fost numit director al Bibliotecii centrale din Iaşi, amândoi erau stabiliţi în casele din curtea bisericii Trisfetite (Trei Ierarhi). Altă dată au locuit într-o cocioabă din Ţicău, de unde, împreună cu Ion Creangă, hoinăreau prin mahalalele Iaşului, cu popasuri prieteneşti lângă un pahar de vin. În asemenea prilejuri, învăţase Eminescu, de la Miron Pompiliu, cântecul tînărului poet bihorean Dimitrie Sfura, şi-l cânta deseori, ca să-şi potolească inima.

Referiri: - Bradu, Ion, Un prieten al lui Eminescu: scriitorul bihorean Miron Pompiliu (1847—1897), în: ”Țara Crișurilor Almanah literar”, Editat de Cenaclul literar Flacăra și Casa Creației Oradea, 1956, p. 133-138. 

---

[1] Slavici, Ioan, Eminescu și ardelenii, în: Tribuna. An XIII, Nr. 129, Arad, 16/29 iunie 1909. p. 4.

[2] Slavici, Ioan, Amintiri Eminescu-Creangă-Caragiale- Coșbuc-Maiorescu, Editura Cvltura Națională. București, 1924. p  12.

[3] Ibidem, p. 47.

[4] Naghiu, G. Iosif, Prietenii și admiratorii bihoreni ai lui Mihai Eminescu, în: ”Societatea de mâine”, An XX, Nr. 5, București, mai 1943, p. 93.

ASOCIAȚIA „DĂRUIEȘTE VISE” - UN REPER AL CIVISMULUI ÎN COMUNA CĂBEȘTI

Scris de: Răzvan Foncea, președintele Asociației ”Dăruiește vise”

Asociația „Dăruiește Vise” este un ONG care își desfășoară activitatea în comuna Căbești, județul Bihor și are ca scop principal promovarea spiritului civic la nivelul comunității. Asociația organizează multiple proiecte educaționale, culturale și caritabile, participând activ la viața societății locale. Prin aceste demersuri, structura își propune să stimuleze implicarea cetățenilor în inițiativele comunitare și să creeze oportunități de dezvoltare pentru tinerii din comuna Căbești.

Suntem o echipă de tineri implicați în acțiunile societății locale și avem convingerea că solidaritatea, implicarea socială și dedicarea sunt factori esențiali pentru construirea unei comunități puternice, iar acest crez ne motivează să ne dorim o schimbare pozitivă pe plan local. Acest ONG a luat ființă din dorința noastră de a promova coeziunea comunitară și de a le oferi tinerilor din întreaga comună acces la oportunități profesionale, de formare și de voluntariat.

Ne propunem să derulăm proiecte educaționale, caritabile și culturale, valorificând valorile civice în rândul cetățenilor și devenind un actor important în sprijinirea procesului de dezvoltare durabilă în comuna Căbești.

 

          PROIECTE DESFĂȘURATE ÎN LUNA DECEMBRIE

 

          ● Primul demers pe care l-am inițiat în această perioadă a fost concursul „Case luminate, suflete curate”. Această competiție a fost demarată cu scopul de a stimula cât mai mulți cetățeni ai comunei Căbești să-și îmbrace locuințele în straie de sărbătoare, pentru a celebra într-un mod creativ Crăciunul. Rezultatele finale au fost următoarele:

Premiul I - Familia Matiu;

Premiul II - Familia Blaj;

Premiul III - Familia Ardelean;

Premii speciale - Familia Copil, Familia Blaj, Familia Iștoc M.

          ● Pornind de la convingerea că fiecare suflet merită să celebreze într-un mod armonios sărbătorile, am lansat, în contextul festiv al lunii decembrie, cea de-a doua ediție a campaniei "Straița lui Moș Crăciun”, pentru a aduce, împreună cu oameni de bine ai comunei noastre, de aici sau plecați în alte părți, lumină, culoare și sclipiri de fericire în ochii celor mici! Peste 30 de copii din întreaga comună au primit, astfel, daruri din partea unor persoane care au decis să le sară în ajutor celor care, deși merită să se bucure de latura profundă a acestei perioade, nu își permit acest lucru din cauza situației financiare delicate.

          ● Ulterior, am inițiat o altă campanie dedicată persoanelor vârstnice care trăiesc singure din comuna noastră și am fundamentat inițiativa în mediul online sub sloganul „Dar din dar se face rai”. Astfel, oamenii de bine ai comunei noastre au pregătit un coș încărcat cu bucate alese (prăjitură, cozonac, cârnați, caltaboș, jumări, zacuscă, dulceață, murături, compot, sirop de fructe, bulion) pe care l-au oferit acestor vârstnici.

Sperăm că demersurile noastre au adus o rază de lumină în mijlocul comunității noastre și au contribuit la instaurarea în mod armonios a spiritului de sărbătoare în comuna Căbești. Vom continua proiectele pe care le-am organizat cu alte campanii și programe menite să consolideze societatea civilă la nivel local și să le ofere copiilor și tinerilor contexte prielnice de dezvoltare personală, profesională și educațională. Suntem convinși că ajutorul fiecărui om de bine al comunei Căbești va contribui la progresul sustenabil al comunității noastre, pentru că țelul nostru este să coalizăm întreaga societate locală în jurul unui țel comun: acela de a demonstra că trăim într-un spațiu pe care trebuie să îl valorificăm în toate dimensiunile vieții sociale, dedicându-ne binelui comun prin fiecare acțiune pe care o demarăm. Vă mulțumim, dragi cetățeni, și vă invităm să ne fiți alături și în cele ce urmează!

         Naşterea Domnului

Scris de: prof. Gheorghe Marinel David

           Naşterea Domnului este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, 25 decembrie. Cea mai veche atestare a prăznuirii Crăciunului datează de la finele secolului al III–lea, de când istoricul bizantin Nichifor Calist  consemnează, pe timpul persecuţiei dispuse de împăraţii Diocleţian şi Maximian, că aproximativ 20.000 de mucenici au fost arşi de vii într-o biserică din Nicomidia, unde şi în jurul căreia se adunaseră să prăznuiască ziua Naşterii Domnului. De la ziua sfântă a Naşterii Domnului Iisus au trecut 2021 ani. Atunci s-a auzit şi primul colind. Se deschisese cerul revărsând lumină, corul heruvimilor cânta imne de slavă – primele colinde care străbăteau văzduhul: “Slavă întru cei de sus şi-ntre oameni bunăvoire şi pace pe pământ”. Cu toţii s-au bucurat şi au dus vestea cea mare în oraş zicând: “Hristos s-a născut”, veste care a ajuns şi în spaţiul Carpato – danubiano – pontic, locuitorii acestor locuri devenind creştini. 

       

Pr. prof. Nicolae Necula spunea despre colinde: “ele sunt rezonanţe afective de înaltă sensibilitate şi de puternică intensitate, creînd o atmosferă cu totul specială în trăirea religioasă. Colindele înfăţişează evenimentul de extraordinară importanţă al venirii Fiului lui Dumnezeu întrupat, într-un nimb de o deosebită frumuseţe şi duioşie. Păstrate din moşi strămoşi şi cântate fără întrerupere, din generaţie în generaţie, în noaptea sfântă a naşterii Mântuitorului, colindele vestesc mesajul de mântuire, de pace şi de bună înţelegere adus de cel care s-a întrupat pentru ca lumea să aibă viaţă şi belşug”. Aceste colinde sunt valori şi creaţii nepreţuite ale poporului român şi fac parte din tezaurul nemuritor al culturii noastre româneşti. 

         Este o mare binecuvântare pentru noi, pentru cultura românească că aceste colinde ne duc, mergând pe firul inspiraţiei lor melodice până la începuturile noastre creştineşti şi româneşti. De aceea ele fac parte din folclorul poporului nostru. Ele se cântă sau se recită pe la ferestrele creştinilor şi acest lucru se face cu dragoste şi dăruire.

            Dacă ne-ar întreba cineva care este originea acestor colinde, trebuie să răspundem că ele s-au născut odată cu plămada noastră românească, izvorul lor fiind acele cântări din noaptea sfântă a Naşterii Domnului. Ele sunt dovezi de mare însemnătate pentru originea şi autohtonia noastră românească.

        De asemeni, colindele sunt purtătoarele, păstrătoarele și apărătoarele învăţăturii creştine adevărate, imne de laudă aduse lui Dumnezeu, evocări de idei şi sentimente naţionale, înfăţişând istoria poporului nostru de la “Bădica Traian”, adică de la începuturi, şi sunt îndemn la unitate în cuget.

Luminaţi de raza lucitoare a stelei lui Iisus, colindăm an de an, ducem vestea Naşterii Domnului spre noi generaţii, cinstind astfel Pruncul Sfânt, pe tatăl Ceresc şi Neamul Românesc.

Nostalgii de iarnă...

S-a pornit ninsoarea, este iarăși iarnă,

Fulgi plutesc prin aer - mândră floare dalbă.

S-a umplut grădina, pomi-s argintii,

Se desprind din hornuri fumurile gri.

 

Și se lasă noaptea, și îmi vine dor

De iernile stranii ce se nasc și mor.

Și mă văd, de-a pururi, în copilărie...

A trecut de-atuncea, parcă-o veșnicie.

 

Viața, însă, trece și se pierde-n vreme,

Eu mă pierd în lumea iernilor eterne...

                                              Gheorghe M. David