A
trecut un an, altul a sosit. S-a mai încheiat un capitol din scurta noastră
trecere prin viață, un alt capitol a început. S-au încheiat ori continuă proiecte,
altele încep.
Unul
dintre acestea am vrea să fie ”JURNALUL SATULUI CĂBEȘTI”, foaie de informații
sociale și culturale, foaie care se vrea un bun prieten al cetățeanului din
comuna Căbești, de orice vârstă ar fi, în care va găsi informații locale, dar
și informații culturale, foaie care am vrea să fie cronica lunară comunei,
tipărită dar și online. Nu știu cum va fi primită de dumneavoastră, dar noi
credem că merită încercarea.
Ne
dorim ca această foaie să fie o tribună, o rampă de lansare pentru tinerele
talente, dar și un mijloc de informare. O fi o încercare reușită, o fi una
nereușită, asta dumneavoastră decideți. Că, știm prea bine, un lucru care își
are locul, merită continuat, iar dacă nu este necesar, se stinge de la sine. Ce
se va întâmpla, nu depinde de noi ci de dumneavoastră, oferta este la noi,
cererea la dumneavoastră. Precizăm că este primul proiect de acest fel în
comuna Căbești. Precizăm că este un proiect non-profit, în care vor fi
angrenați cetățeni care vor desfășura o activitate voluntară, deci neretribuită.
Așadar, un nou an, în care vă dorim multă sănătate,
multe realizări și împliniri, multe bucurii!
Însoțim această inițiativă de tradiționala urare:
LA MULȚI ANI, CĂBEȘTENI!
Corina Ene, primarul Comunei Căbești
MIHAI EMINESCU -
POETUL NEPERECHE
Scris de: Simion R. Suciu
Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei românești. Jurnalist,
poet, prozator, ales post-mortem membru al Academiei Române. Este al
şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o
familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută
Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Deşi nu este pe
deplin sigură – datorită disputei biografilor – data naşterii lui Mihai
Eminescu se consideră a fi 15 ianuarie 1850 (dupa „registrul de naşteri şi
botez“). A încetat din viață la 15 iunie 1889 în București, Regatul României.
Fratele poetului,
Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848 și ca localitate Dumbrăveni, iar
mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase: „Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru
ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai”.
(Mihail Eminescu, Poezii cu
o notiță biografică de căpitanul Eminescu, fratele poetului M. E., București,
„L Alcalay”, Biblioteca Academiei Române, I. 101830).
1875 - în prima
parte a anului pune ordine în bibliotecă și propune îmbogățirea ei cu
manuscrise și cărți vechi românești. La 15 iunie primește scrisoarea lui
Maiorescu prin care i se propune funcția de revizor școlar pentru districtele
Iași și Vaslui. La 1 iulie este invitat să-și ia în primire noul post, iar la 2
iulie predă biblioteca lui D. Petrino, autorul broșurii criticate de Eminescu
prin articolul său O scriere critică. Schimbându-se
guvernul, Eminescu este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013
din 3 iunie. Rămas fără slujbă, Eminescu primește postul de corector și
redactor al părții neoficiale la ziarul local ”Curierul de Iași”. Frecventează
cu regularitate ședințele “Junimii”.
1882 La gazetă, Eminescu este
flancat cu începere de la 1 ianuarie de un director și un comitet redacțional
care urma să-i tempereze avântul său polemic. În câteva rânduri, Veronica Micle
a fost pentru scurt timp în București. Dar curând raporturile dintre ei se
strică.
1883
- În ianuarie, Eminescu este internat pentru câtăva vreme în spital. În 20
octombrie, Eminescu este trimis de prieteni la Viena și internat în sanatoriul
de la Ober-Döbling, fiind însoțit pe drum de Chibici, iar în 21 decembrie apare
la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, având o scurtă prefață semnată de
Titu Maiorescu, și portretul autorului. Impresie puternică. Pe lângă cele publicate
anterior de poet, volumul cuprinde și 26 poezii inedite.
În ziua de 26 februarie 1884, Eminescu
părăsește sanatoriul și, însoțit de Chibici, face călătoria recomandată prin
Italia. Sosește la București la 27 martie, primit la gară de mai mulți amici. În ziua de 7
aprilie Eminescu pleacă la Iași cu același însoțitor. Contribuțiile pentru
întreținere continuă. La 24 septembrie Eminescu e numit în postul de
subbibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași.
1886 Este menținut în
serviciul bibliotecii, unde îndeplinește roluri șterse: scrie ștatele de plată,
adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărților
împrumutate și pentru convocarea comisiei bibliotecii. În timpul verii Eminescu
devine din nou alienat. La 9 noiembrie este înlocuit în postul de la bibliotecă
și, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea
Neamț.
Veronica
Micle încetase din viață încă de la 3 august în chilia unor maici de la Mănăstirea
Văratec. Tot în acest an se stinge din viață și Ion Creangă.
MIHAI
EMINESCU ȘI ȚARA BEIUȘULUI
Ioan Slavici
precizează într-un articol din ”Tribuna”,
din anul 1909: ”După testimoniul şcolar,
pe care l-am găsit între hârtiile lui, el a trecut a treia clasă gimnasială la
Sibiiu, de unde a trecut apoi Ia Blaj. În urmă, fratele său s'a mutat la
Timişoara ca advocat şi nu mai încape îndoială, că Eminescu a trăit un timp
oarecare şi în Banat. Mai târziu a stat câtva
timp la Beiuş.” Este
cert că Mihai Eminescu a zăbovit în Beiuș, tot Ioan Slavici scrie în 1924: ”Deşi tânăr de abia douăzeci de ani, el avuse
până atunci o viaţă sbuciumată, umblase
ani de zile de-a rândul răsleţ ca un
copil pierdut, se sbătuse pe la Sibiu, pe la Blaj, pe la Beiuş şi ca suflor la trupe călătoare, în fel
de fel de mizerii, cunoştea în toate
amănuntele ei partea urîtă a vieţii omeneşti
şi_era oarecum copt înainte de vreme. Nu-şi urmase în mod regulat studiile secundare, dar citise mult
şi nu numai își făcuse reputaţiunea
literară, ci ştia totodată multă carte şi
judeca cu capul lui”. Tot
în ”Amintiri”, Slavici mai
precizează: ” Copilărise în Moldova, îşi
făcuse studiile secundare la Cernăuţi, la Sibiu, la Blaj şi la Beiuș, stătuse
la Timişoara, unde avea un frate mai
mare ; petrecuse timp îndelungat la Bucureşti, cutreerase tot pămîntul românesc
şi ne considera pe toţi compatrioţi, ne era tuturora apropiat.”
La Școala de
Băieți din Beiuș, Eminescu se întâlnește cu ”… Miron Pompiliu din Șteiul Beiuşului (1847—1899) poet, folklorist şi
publicist fecund, e prieten intim şi chiar sfătuitor şi îndrumător al lui
Mihail Eminescu.”
Prietenia
Eminescu-Miron Pompiliu avea să dureze peste ani, la fel și cu Ioniță Bădescu
Scipione, alt absolvent al Școlii de Băieți din Beiuș. După „Nică al lui Ştefan
al Petrii" din Humuleştii Neamţului, cel mai credincios şi drag prieten al
lui Eminescu a fost bihoreanul Miron Pompiliu, feciorul popei din Steiul
Vaşcaului. Prin prietenia sa cu Miron Pompiliu, prin legăturile sale cu
„Familia", prin hălăduirea sa pe unele plaiuri bihorene, Mihai Eminescu a
cules folclor din satele bihorene, aşa cum a cules din nenumărate alte sate de
pe cuprinsul patriei noastre.
Mihai
Eminescu a fost chiar în Ștei, satul de naştere a lui Miron Pompiliu, şi sub
pomii din gradină, cei doi prieteni cântau şi citeau versuri. Unele din cântecele,
strigăturile şi baladele culese de Eminescu ne indică nume de localităţi şi
lexic din părţile Bihorului, ca: Holod, Tinca, Oradea, apoi cuvinte bihoreneşti
ca: ruguţ, bărnace, lipiu, clop, mere în loc de merge şi me ca în părţile
Vaşcăului, brâncă, oblac, pângă în loc de „pe lângă" cipcă, copârşeu,
berneu, nădrag, biriş, răgută, păcurar, zadie, tenchiu, ortac, goz, lipideu,
pălincă, haznă, adeu, ţucă şi altele. Eminescu şi Miron Pompiliu au locuit
multă vreme împreună la Iaşi.
În anul 1874, când Eminescu a fost numit director al Bibliotecii centrale din
Iaşi, amândoi erau stabiliţi în casele din curtea bisericii Trisfetite (Trei Ierarhi).
Altă dată au locuit într-o cocioabă din Ţicău, de unde, împreună cu Ion Creangă,
hoinăreau prin mahalalele Iaşului, cu popasuri prieteneşti lângă un pahar de vin.
În asemenea prilejuri, învăţase Eminescu, de la Miron Pompiliu, cântecul
tînărului poet bihorean Dimitrie Sfura, şi-l cânta deseori, ca să-şi potolească
inima.
ASOCIAȚIA „DĂRUIEȘTE VISE” - UN REPER AL CIVISMULUI ÎN COMUNA
CĂBEȘTI
Scris de: Răzvan Foncea, președintele Asociației ”Dăruiește vise”
Asociația
„Dăruiește Vise” este un ONG care își desfășoară activitatea în comuna Căbești,
județul Bihor și are ca scop principal promovarea spiritului civic la nivelul
comunității. Asociația organizează multiple proiecte educaționale, culturale și
caritabile, participând activ la viața societății locale. Prin aceste
demersuri, structura își propune să stimuleze implicarea cetățenilor în
inițiativele comunitare și să creeze oportunități de dezvoltare pentru tinerii
din comuna Căbești.
Suntem
o echipă de tineri implicați în acțiunile societății locale și avem convingerea
că solidaritatea, implicarea socială și dedicarea sunt factori esențiali pentru
construirea unei comunități puternice, iar acest crez ne motivează să ne dorim
o schimbare pozitivă pe plan local. Acest ONG a luat ființă din dorința noastră
de a promova coeziunea comunitară și de a le oferi tinerilor din întreaga
comună acces la oportunități profesionale, de formare și de voluntariat.
Ne
propunem să derulăm proiecte educaționale, caritabile și culturale,
valorificând valorile civice în rândul cetățenilor și devenind un actor
important în sprijinirea procesului de dezvoltare durabilă în comuna Căbești.
PROIECTE
DESFĂȘURATE ÎN LUNA DECEMBRIE
● Primul demers pe care l-am inițiat
în această perioadă a fost concursul „Case luminate, suflete curate”. Această
competiție a fost demarată cu scopul de a stimula cât mai mulți cetățeni ai
comunei Căbești să-și îmbrace locuințele în straie de sărbătoare, pentru a
celebra într-un mod creativ Crăciunul. Rezultatele finale au fost următoarele:
Premiul
I - Familia Matiu;
Premiul
II - Familia Blaj;
Premiul
III - Familia Ardelean;
Premii
speciale - Familia Copil, Familia Blaj, Familia Iștoc M.
● Pornind de la convingerea că fiecare
suflet merită să celebreze într-un mod armonios sărbătorile, am lansat, în
contextul festiv al lunii decembrie, cea de-a doua ediție a campaniei
"Straița lui Moș Crăciun”, pentru a aduce, împreună cu oameni de bine ai comunei
noastre, de aici sau plecați în alte părți, lumină, culoare și sclipiri de
fericire în ochii celor mici! Peste 30 de copii din întreaga comună au primit,
astfel, daruri din partea unor persoane care au decis să le sară în ajutor
celor care, deși merită să se bucure de latura profundă a acestei perioade, nu
își permit acest lucru din cauza situației financiare delicate.
● Ulterior, am inițiat o altă campanie
dedicată persoanelor vârstnice care trăiesc singure din comuna noastră și am
fundamentat inițiativa în mediul online sub sloganul „Dar din dar se face rai”.
Astfel, oamenii de bine ai comunei noastre au pregătit un coș încărcat cu
bucate alese (prăjitură, cozonac, cârnați, caltaboș, jumări, zacuscă, dulceață,
murături, compot, sirop de fructe, bulion) pe care l-au oferit acestor
vârstnici.
Sperăm
că demersurile noastre au adus o rază de lumină în mijlocul comunității noastre
și au contribuit la instaurarea în mod armonios a spiritului de sărbătoare în
comuna Căbești. Vom continua proiectele pe care le-am organizat cu alte
campanii și programe menite să consolideze societatea civilă la nivel local și
să le ofere copiilor și tinerilor contexte prielnice de dezvoltare personală,
profesională și educațională. Suntem convinși că ajutorul fiecărui om de bine
al comunei Căbești va contribui la progresul sustenabil al comunității noastre,
pentru că țelul nostru este să coalizăm întreaga societate locală în jurul unui
țel comun: acela de a demonstra că trăim într-un spațiu pe care trebuie să îl
valorificăm în toate dimensiunile vieții sociale, dedicându-ne binelui comun
prin fiecare acțiune pe care o demarăm. Vă mulțumim, dragi cetățeni, și vă
invităm să ne fiți alături și în cele ce urmează!
Naşterea Domnului
Scris de: prof. Gheorghe Marinel David
Naşterea Domnului este cel
dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, 25 decembrie. Cea mai veche atestare a
prăznuirii Crăciunului datează de la finele secolului al III–lea, de când
istoricul bizantin Nichifor Calist
consemnează, pe timpul persecuţiei dispuse de împăraţii Diocleţian şi
Maximian, că aproximativ 20.000 de mucenici au fost arşi de vii într-o biserică
din Nicomidia, unde şi în jurul căreia se adunaseră să prăznuiască ziua
Naşterii Domnului. De la ziua sfântă a Naşterii Domnului Iisus au trecut 2021
ani. Atunci s-a auzit şi primul colind. Se deschisese cerul revărsând lumină,
corul heruvimilor cânta imne de slavă – primele colinde care străbăteau
văzduhul: “Slavă întru cei de sus şi-ntre
oameni bunăvoire şi pace pe pământ”. Cu toţii s-au bucurat şi au dus vestea
cea mare în oraş zicând: “Hristos s-a
născut”, veste care a ajuns şi în spaţiul Carpato – danubiano – pontic,
locuitorii acestor locuri devenind creştini.
Pr. prof. Nicolae Necula spunea
despre colinde: “
ele sunt rezonanţe
afective de înaltă sensibilitate şi de puternică intensitate, creînd o
atmosferă cu totul specială în trăirea religioasă. Colindele înfăţişează
evenimentul de extraordinară importanţă al venirii Fiului lui Dumnezeu
întrupat, într-un nimb de o deosebită frumuseţe şi duioşie. Păstrate din moşi
strămoşi şi cântate fără întrerupere, din generaţie în generaţie, în noaptea
sfântă a naşterii Mântuitorului, colindele vestesc mesajul de mântuire, de pace
şi de bună înţelegere adus de cel care s-a întrupat pentru ca lumea să aibă
viaţă şi belşug”.
Aceste colinde sunt valori şi creaţii nepreţuite
ale poporului român şi fac parte din tezaurul nemuritor al culturii noastre
româneşti. Este o mare binecuvântare pentru noi, pentru cultura românească că
aceste colinde ne duc, mergând pe firul inspiraţiei lor melodice până la
începuturile noastre creştineşti şi româneşti. De aceea ele fac parte din
folclorul poporului nostru. Ele se cântă sau se recită pe la ferestrele
creştinilor şi acest lucru se face cu dragoste şi dăruire.
Dacă ne-ar întreba cineva care este originea
acestor colinde, trebuie să răspundem că ele s-au născut odată cu plămada
noastră românească, izvorul lor fiind acele cântări din noaptea sfântă a
Naşterii Domnului. Ele sunt dovezi de mare însemnătate pentru originea şi
autohtonia noastră românească.
De asemeni, colindele sunt purtătoarele,
păstrătoarele și apărătoarele învăţăturii creştine adevărate, imne de laudă
aduse lui Dumnezeu, evocări de idei şi sentimente naţionale, înfăţişând istoria
poporului nostru de la “Bădica Traian”, adică de la începuturi, şi sunt îndemn
la unitate în cuget.
Luminaţi de
raza lucitoare a stelei lui Iisus, colindăm an de an, ducem vestea Naşterii
Domnului spre noi generaţii, cinstind astfel Pruncul Sfânt, pe tatăl Ceresc şi Neamul
Românesc.
Nostalgii de
iarnă...
S-a
pornit ninsoarea, este iarăși iarnă,
Fulgi
plutesc prin aer - mândră floare dalbă.
S-a
umplut grădina, pomi-s argintii,
Se
desprind din hornuri fumurile gri.
Și
se lasă noaptea, și îmi vine dor
De
iernile stranii ce se nasc și mor.
Și
mă văd, de-a pururi, în copilărie...
A
trecut de-atuncea, parcă-o veșnicie.
Viața,
însă, trece și se pierde-n vreme,
Eu
mă pierd în lumea iernilor eterne...
Gheorghe M. David
