A trecut un an, altul a sosit. S-a mai încheiat un capitol din scurta noastră trecere prin viață, un alt capitol a început. S-au încheiat ori continuă proiecte, altele încep.
Unul
dintre acestea am vrea să fie ”JURNALUL SATULUI CĂBEȘTI”, foaie de informații
sociale și culturale, foaie care se vrea un bun prieten al cetățeanului din
comuna Căbești, de orice vârstă ar fi, în care va găsi informații locale, dar
și informații culturale, foaie care am vrea să fie cronica lunară comunei,
tipărită dar și online. Nu știu cum va fi primită de dumneavoastră, dar noi
credem că merită încercarea.
Ne
dorim ca această foaie să fie o tribună, o rampă de lansare pentru tinerele
talente, dar și un mijloc de informare. O fi o încercare reușită, o fi una
nereușită, asta dumneavoastră decideți. Că, știm prea bine, un lucru care își
are locul, merită continuat, iar dacă nu este necesar, se stinge de la sine. Ce
se va întâmpla, nu depinde de noi ci de dumneavoastră, oferta este la noi,
cererea la dumneavoastră. Precizăm că este primul proiect de acest fel în
comuna Căbești. Precizăm că este un proiect non-profit, în care vor fi
angrenați cetățeni care vor desfășura o activitate voluntară, deci neretribuită.
Așadar, un nou an, în care vă dorim multă sănătate,
multe realizări și împliniri, multe bucurii!
Însoțim această inițiativă de tradiționala urare:
LA MULȚI ANI, CĂBEȘTENI!
Corina Ene, primarul Comunei Căbești
MIHAI EMINESCU -
POETUL NEPERECHE
Scris de: Simion R. Suciu
Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei românești. Jurnalist, poet, prozator, ales post-mortem membru al Academiei Române. Este al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Deşi nu este pe deplin sigură – datorită disputei biografilor – data naşterii lui Mihai Eminescu se consideră a fi 15 ianuarie 1850 (dupa „registrul de naşteri şi botez“). A încetat din viață la 15 iunie 1889 în București, Regatul României.
La 31 martie 1889,
Mihail Chințescu, susținea la Ateneul Român că Eminescu s-a născut la Soleni,
un sat din Moldova (Mihail
Chințescu, Încercări asupra poetului Eminescu, conferință, ”Revista
olteană”, II, 1889, p. 85-100).
Într-un registru al
membrilor Junimii Eminescu însuși a notat ca loc al nașterii Botoșani, iar ca
dată a trecut 20 decembrie 1849 (C.
Iordăchescu, Locul și data nașterii lui Eminescu, Adevărul literar
și artistic, IV, nr. 217, 1 februarie 1925).
În registrul școlii
primare a fost consemnată data de 6 decembrie 1850 (Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 43),
iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este trecută data de 14 decembrie
1849 (Dr. Radu I. Sbiera, Amintiri
despre Eminescu, Cernăuți, 1903).
Sora poetului,
Aglae Drogli, într-o scrisoare către Titu Maiorescu susținea ca dată a nașterii
20 decembrie 1849, iar loc al nașterii Ipotești. (I. E. Torouțiu, Studii și documente literare,
București, „Bucovina” V, 1934).
Totuși, data și
locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate la 15 ianuarie 1850, în
Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez în arhiva
bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani.
Între 1858 – 1866
urmează școala la Cernăuți (nu sunt date despre locul unde a urmat clasele
întâia și a doua primară). Absolvă clasa a IV-a, clasificat al cincilea din 82
de elevi după care urmează 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863,
revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. În această perioadă e
angajat ca funcționar la diverse instituții din Botoșani sau pribegește cu
trupa Tardini-Vlădicescu.
Între 1866–1869 pribegeşte
prin țară, de-o parte și alta a Carpaților: Botoșani, Blaj, Beiuș, Sibiu,
Banat, Giurgiu, Bucureşti. la Cernăuţi, stă ca bibliotecar
În ziua de 12
ianuarie 1866 moare Aron Pumnul, prilej pentru Eminescu de a scrie o poezie – ”La mormântul lui Arune Pumnul” care urma
a fi scrisă într-o broşură Laecremioarele
învăţăceilor gimnazişti de’n Cernaeuţi la mormântul prea iubitului lor
profesoriu Arune Pumnul. Urmează o colaborare cu revista Familia la cere trimite câteva din
poeziile lui de până atunci „De-aşi
avea…“ „O călărire în zori“ şi „Lanţul
de aur“.
Iosif Vulcan, cel
care-i publică poeziile, îi schimbă numele din Eminovici în Eminescu. În 1867 a
fost sufleur şi copist în trupa lui Iorgu Caragiale din Bucureşti, iar în anul
următor a colindat din luna mai până toamna, împreună cu trupa lui Matei
Pascaly, prin Transilvania şi Banat (Braşov, Sibiu, Oraviţa, Timişoara, Arad).
În toamna anului
1868 a fost sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, colindând cu
trupa lui Mihai Pascaly, Moldova şi Bucovina.
În 1869, tatăl său
îl trimite la Viena, să studieze filozofia.
Între 1869 şi 1872
este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de
Filozofie şi Drept.
În 1870, împreună
cu o delegație de studenți, îl vizitează, de
Anul Nou, pe fostul domnitor Al. I. Cuza, la Döbling.
1872 este anul
probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena. Între 1872 şi 1874 a fost
student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi
ia doctoratul în filozofie.
La 1 septembrie a
fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iași.
1875 - în prima parte a anului pune ordine în bibliotecă și propune îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. La 15 iunie primește scrisoarea lui Maiorescu prin care i se propune funcția de revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui. La 1 iulie este invitat să-și ia în primire noul post, iar la 2 iulie predă biblioteca lui D. Petrino, autorul broșurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică. Schimbându-se guvernul, Eminescu este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013 din 3 iunie. Rămas fără slujbă, Eminescu primește postul de corector și redactor al părții neoficiale la ziarul local ”Curierul de Iași”. Frecventează cu regularitate ședințele “Junimii”.
1877 Continuă
activitatea ziaristică la ”Curierul de Iași”.
1878 Activitate
ziaristică intensă. Nu răspunde scrisorilor primite de la Iași. Abia dacă
participă la ședințele săptămânale de la Maiorescu și de la Mite Kremnitz.
Venirea lui Rossi în București îi ocupă serile.
1878-1879 - Trimite
lui Negruzzi, la Iași, poezii care se publică în Convorbiri literare.
1880 - Într-o
scrisoare către Henrieta se plânge că are mult de lucru și că-i bolnav
trupește, dar mai mult sufletește. Din partea familiei primește numai imputări,
în special adresate de tatăl său.
1881 - Scrie la 18
martie, cerând iertare tatălui său, bolnav, că nu poate veni să-l vadă. “Negustoria de gogoși și de brașoave” îl
ține strâns de “dugheană“. Se plânge
că-i e “acru sufletul de cerneală și de
condei”.
1882 La gazetă, Eminescu este
flancat cu începere de la 1 ianuarie de un director și un comitet redacțional
care urma să-i tempereze avântul său polemic. În câteva rânduri, Veronica Micle
a fost pentru scurt timp în București. Dar curând raporturile dintre ei se
strică.
1883
- În ianuarie, Eminescu este internat pentru câtăva vreme în spital. În 20
octombrie, Eminescu este trimis de prieteni la Viena și internat în sanatoriul
de la Ober-Döbling, fiind însoțit pe drum de Chibici, iar în 21 decembrie apare
la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, având o scurtă prefață semnată de
Titu Maiorescu, și portretul autorului. Impresie puternică. Pe lângă cele publicate
anterior de poet, volumul cuprinde și 26 poezii inedite.
În ziua de 26 februarie 1884, Eminescu părăsește sanatoriul și, însoțit de Chibici, face călătoria recomandată prin Italia. Sosește la București la 27 martie, primit la gară de mai mulți amici. În ziua de 7 aprilie Eminescu pleacă la Iași cu același însoțitor. Contribuțiile pentru întreținere continuă. La 24 septembrie Eminescu e numit în postul de subbibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași.
1886 Este menținut în
serviciul bibliotecii, unde îndeplinește roluri șterse: scrie ștatele de plată,
adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărților
împrumutate și pentru convocarea comisiei bibliotecii. În timpul verii Eminescu
devine din nou alienat. La 9 noiembrie este înlocuit în postul de la bibliotecă
și, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea
Neamț.
1887 - Primăvara,
Eminescu pleacă la Botoșani, la sora sa Henrieta, și este internat în spitalul
local Sf. Spiridon. La 13 iulie merge la Iași pentru un consult de medici.
Aceștia recomandă trimiterea pacientului la Viena și Hall, unde și pleacă în
ziua de 15 iulie, însoțit fiind de doctorandul Grigore Focșa.
1888 - Eminescu are
dorința de a-și termina unele lucrări pe care își amintește că le-a lăsat în
manuscris. Pomenește Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în
manuscris la Biblioteca Centrală din Iași. Prin scrisoare recomandată îi cere
lui Maiorescu să-i trimită biblioteca și manuscrisele rămase la București.
Criticul însă nu dă nici un răspuns acestei scrisori.
1889 - La 3
februarie Eminescu este internat la spitalul Mărcuța din București și apoi este
transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie se instituie o curatelă pentru
asistența judiciară a bolnavului.
În noaptea de 15
iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Șuțu din strada
Plantelor, București. Ziarul Românul din 16 iunie anunță la știri: Eminescu nu
mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17 iunie.
Veronica Micle încetase din viață încă de la 3 august în chilia unor maici de la Mănăstirea Văratec. Tot în acest an se stinge din viață și Ion Creangă.
MIHAI EMINESCU ȘI ȚARA BEIUȘULUI
Ioan Slavici
precizează într-un articol din ”Tribuna”,
din anul 1909: ”După testimoniul şcolar,
pe care l-am găsit între hârtiile lui, el a trecut a treia clasă gimnasială la
Sibiiu, de unde a trecut apoi Ia Blaj. În urmă, fratele său s'a mutat la
Timişoara ca advocat şi nu mai încape îndoială, că Eminescu a trăit un timp
oarecare şi în
La Școala de
Băieți din Beiuș, Eminescu se întâlnește cu ”… Miron Pompiliu din Șteiul Beiuşului (1847—1899) poet, folklorist şi
publicist fecund, e prieten intim şi chiar sfătuitor şi îndrumător al lui
Mihail Eminescu.”[4]
Prietenia
Eminescu-Miron Pompiliu avea să dureze peste ani, la fel și cu Ioniță Bădescu
Scipione, alt absolvent al Școlii de Băieți din Beiuș. După „Nică al lui Ştefan
al Petrii" din Humuleştii Neamţului, cel mai credincios şi drag prieten al
lui Eminescu a fost bihoreanul Miron Pompiliu, feciorul popei din Steiul
Vaşcaului. Prin prietenia sa cu Miron Pompiliu, prin legăturile sale cu
„Familia", prin hălăduirea sa pe unele plaiuri bihorene, Mihai Eminescu a
cules folclor din satele bihorene, aşa cum a cules din nenumărate alte sate de
pe cuprinsul patriei noastre.
Mihai
Eminescu a fost chiar în Ștei, satul de naştere a lui Miron Pompiliu, şi sub
pomii din gradină, cei doi prieteni cântau şi citeau versuri. Unele din cântecele,
strigăturile şi baladele culese de Eminescu ne indică nume de localităţi şi
lexic din părţile Bihorului, ca: Holod, Tinca, Oradea, apoi cuvinte bihoreneşti
ca: ruguţ, bărnace, lipiu, clop, mere în loc de merge şi me ca în părţile
Vaşcăului, brâncă, oblac, pângă în loc de „pe lângă" cipcă, copârşeu,
berneu, nădrag, biriş, răgută, păcurar, zadie, tenchiu, ortac, goz, lipideu,
pălincă, haznă, adeu, ţucă şi altele. Eminescu şi Miron Pompiliu au locuit
multă vreme împreună la
Referiri: - Bradu, Ion, Un prieten al lui Eminescu: scriitorul bihorean Miron Pompiliu (1847—1897),
în: ”Țara Crișurilor Almanah literar”, Editat de Cenaclul literar Flacăra și
Casa Creației Oradea, 1956, p. 133-138.
[1] Slavici, Ioan, Eminescu și ardelenii, în: Tribuna. An XIII, Nr. 129, Arad, 16/29 iunie 1909. p. 4.
[2] Slavici, Ioan, Amintiri Eminescu-Creangă-Caragiale- Coșbuc-Maiorescu, Editura Cvltura Națională. București, 1924. p 12.
[3] Ibidem, p. 47.
[4] Naghiu, G. Iosif, Prietenii și admiratorii bihoreni ai lui Mihai Eminescu, în: ”Societatea de mâine”, An XX, Nr. 5, București, mai 1943, p. 93.
ASOCIAȚIA „DĂRUIEȘTE VISE” - UN REPER AL CIVISMULUI ÎN COMUNA
CĂBEȘTI
Scris de: Răzvan Foncea, președintele Asociației ”Dăruiește vise”
Asociația
„Dăruiește Vise” este un ONG care își desfășoară activitatea în comuna Căbești,
județul Bihor și are ca scop principal promovarea spiritului civic la nivelul
comunității. Asociația organizează multiple proiecte educaționale, culturale și
caritabile, participând activ la viața societății locale. Prin aceste
demersuri, structura își propune să stimuleze implicarea cetățenilor în
inițiativele comunitare și să creeze oportunități de dezvoltare pentru tinerii
din comuna Căbești.
Suntem
o echipă de tineri implicați în acțiunile societății locale și avem convingerea
că solidaritatea, implicarea socială și dedicarea sunt factori esențiali pentru
construirea unei comunități puternice, iar acest crez ne motivează să ne dorim
o schimbare pozitivă pe plan local. Acest ONG a luat ființă din dorința noastră
de a promova coeziunea comunitară și de a le oferi tinerilor din întreaga
comună acces la oportunități profesionale, de formare și de voluntariat.
Ne
propunem să derulăm proiecte educaționale, caritabile și culturale,
valorificând valorile civice în rândul cetățenilor și devenind un actor
important în sprijinirea procesului de dezvoltare durabilă în comuna Căbești.
PROIECTE
DESFĂȘURATE ÎN LUNA DECEMBRIE
● Primul demers pe care l-am inițiat
în această perioadă a fost concursul „Case luminate, suflete curate”. Această
competiție a fost demarată cu scopul de a stimula cât mai mulți cetățeni ai
comunei Căbești să-și îmbrace locuințele în straie de sărbătoare, pentru a
celebra într-un mod creativ Crăciunul. Rezultatele finale au fost următoarele:
Premiul
I - Familia Matiu;
Premiul
II - Familia Blaj;
Premiul
III - Familia Ardelean;
Premii
speciale - Familia Copil, Familia Blaj, Familia Iștoc M.
● Pornind de la convingerea că fiecare
suflet merită să celebreze într-un mod armonios sărbătorile, am lansat, în
contextul festiv al lunii decembrie, cea de-a doua ediție a campaniei
"Straița lui Moș Crăciun”, pentru a aduce, împreună cu oameni de bine ai comunei
noastre, de aici sau plecați în alte părți, lumină, culoare și sclipiri de
fericire în ochii celor mici! Peste 30 de copii din întreaga comună au primit,
astfel, daruri din partea unor persoane care au decis să le sară în ajutor
celor care, deși merită să se bucure de latura profundă a acestei perioade, nu
își permit acest lucru din cauza situației financiare delicate.
● Ulterior, am inițiat o altă campanie
dedicată persoanelor vârstnice care trăiesc singure din comuna noastră și am
fundamentat inițiativa în mediul online sub sloganul „Dar din dar se face rai”.
Astfel, oamenii de bine ai comunei noastre au pregătit un coș încărcat cu
bucate alese (prăjitură, cozonac, cârnați, caltaboș, jumări, zacuscă, dulceață,
murături, compot, sirop de fructe, bulion) pe care l-au oferit acestor
vârstnici.
Sperăm
că demersurile noastre au adus o rază de lumină în mijlocul comunității noastre
și au contribuit la instaurarea în mod armonios a spiritului de sărbătoare în
comuna Căbești. Vom continua proiectele pe care le-am organizat cu alte
campanii și programe menite să consolideze societatea civilă la nivel local și
să le ofere copiilor și tinerilor contexte prielnice de dezvoltare personală,
profesională și educațională. Suntem convinși că ajutorul fiecărui om de bine
al comunei Căbești va contribui la progresul sustenabil al comunității noastre,
pentru că țelul nostru este să coalizăm întreaga societate locală în jurul unui
țel comun: acela de a demonstra că trăim într-un spațiu pe care trebuie să îl
valorificăm în toate dimensiunile vieții sociale, dedicându-ne binelui comun
prin fiecare acțiune pe care o demarăm. Vă mulțumim, dragi cetățeni, și vă
invităm să ne fiți alături și în cele ce urmează!
Naşterea Domnului
Scris de: prof. Gheorghe Marinel David
Naşterea Domnului este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, 25 decembrie. Cea mai veche atestare a prăznuirii Crăciunului datează de la finele secolului al III–lea, de când istoricul bizantin Nichifor Calist consemnează, pe timpul persecuţiei dispuse de împăraţii Diocleţian şi Maximian, că aproximativ 20.000 de mucenici au fost arşi de vii într-o biserică din Nicomidia, unde şi în jurul căreia se adunaseră să prăznuiască ziua Naşterii Domnului. De la ziua sfântă a Naşterii Domnului Iisus au trecut 2021 ani. Atunci s-a auzit şi primul colind. Se deschisese cerul revărsând lumină, corul heruvimilor cânta imne de slavă – primele colinde care străbăteau văzduhul: “Slavă întru cei de sus şi-ntre oameni bunăvoire şi pace pe pământ”. Cu toţii s-au bucurat şi au dus vestea cea mare în oraş zicând: “Hristos s-a născut”, veste care a ajuns şi în spaţiul Carpato – danubiano – pontic, locuitorii acestor locuri devenind creştini.
Pr. prof. Nicolae Necula spunea despre colinde: “ele sunt rezonanţe afective de înaltă sensibilitate şi de puternică intensitate, creînd o atmosferă cu totul specială în trăirea religioasă. Colindele înfăţişează evenimentul de extraordinară importanţă al venirii Fiului lui Dumnezeu întrupat, într-un nimb de o deosebită frumuseţe şi duioşie. Păstrate din moşi strămoşi şi cântate fără întrerupere, din generaţie în generaţie, în noaptea sfântă a naşterii Mântuitorului, colindele vestesc mesajul de mântuire, de pace şi de bună înţelegere adus de cel care s-a întrupat pentru ca lumea să aibă viaţă şi belşug”.
Este o mare binecuvântare pentru noi, pentru cultura românească că aceste colinde ne duc, mergând pe firul inspiraţiei lor melodice până la începuturile noastre creştineşti şi româneşti. De aceea ele fac parte din folclorul poporului nostru. Ele se cântă sau se recită pe la ferestrele creştinilor şi acest lucru se face cu dragoste şi dăruire.
De asemeni, colindele sunt purtătoarele, păstrătoarele și apărătoarele învăţăturii creştine adevărate, imne de laudă aduse lui Dumnezeu, evocări de idei şi sentimente naţionale, înfăţişând istoria poporului nostru de la “Bădica Traian”, adică de la începuturi, şi sunt îndemn la unitate în cuget.
Luminaţi de raza lucitoare a stelei lui Iisus, colindăm an de an, ducem vestea Naşterii Domnului spre noi generaţii, cinstind astfel Pruncul Sfânt, pe tatăl Ceresc şi Neamul Românesc.
Nostalgii de
iarnă...
S-a
pornit ninsoarea, este iarăși iarnă,
Fulgi
plutesc prin aer - mândră floare dalbă.
S-a
umplut grădina, pomi-s argintii,
Și
se lasă noaptea, și îmi vine dor
De
iernile stranii ce se nasc și mor.
Și
mă văd, de-a pururi, în copilărie...
A
trecut de-atuncea, parcă-o veșnicie.
Viața,
însă, trece și se pierde-n vreme,
Eu
mă pierd în lumea iernilor eterne...
