Luni, 22 august 2022, la ora 9
fix, fără festivisme, în satul Căbești a debutat Tabăra de vară pentru școlarii
din comună, organizată de Primăria Comunei Căbești și Școala Gimnazială nr. 1 din aceeași localitate, care se va desfășura în perioada 22-26 august. Prima zi a fost
dedicată cunoașterii ciupercilor, atât autohtone, dar și în general precum și a
plantelor medicinale. Școlarii i-au avut invitați pe Iulia Demeter și Quim
Rueda, membrii ai Proiectului IncrEdible, proiect care are ca menire apropierea oamenilor
de natură, în scopul cunoașterii și ocrotirii acesteia.
Pentru început a avut loc o
întâlnire (neconvențională) la clasă, apoi toți s-au deplasat cu microbuzul
școlar pe Valea Dâlbei. După o scurtă excursie prin pădure, după cules ciuperci
și plante medicinale, școlarii au ascultat cu atenție explicațiile invitaților.
Copii au fost însoțiți de prof.
Marius Moghiș, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Căbești și prof. Gheorghe
Marinel David de la aceeași școală.
La sfârșit, toți au fost tratați cu sandvișuri delicioase, pregătite de „eșalonul doi”, prof. Mirela David, educatoarea Mirela Durla, educatoare Florina Isai, prof. Angela Botez și prof. Zaha Anamaria.
În final, cei doi invitați au acordat un interviu pentru „Jurnalul Satului Căbești”.