vineri, 27 mai 2022

A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ CĂLIN DURLA, FIU AL CĂBEȘTIULUI

 


   A încetat din viață Călin Durla, fiu al satului Căbești. Tragedia s-a produs în  noaptea de 24/25 mai a.c., în jurul orei 23.00, pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Satu Mare. 

Om politic și dascăl cu o mare experiență, Călin Durla a decedat după o luptă lungă cu o boală nemiloasă, care l-a purtat în ultimul an prin mai multe spitale din România.

Durla-Pașca Mihail Călin s-a născut în 9 noiembrie 1969 în Beiuş, judeţul Bihor, fiu al familiei Durla din Căbești. Și-a petrecut copilăria în Căbești. Călin Durla a fost un reputat profesor de matematică, ocupând și funcția de inspector general școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, respectiv ales în cadrul Consiliului Local Satu Mare din partea PSD. De altfel, Călin Durla a fost luat în calcul și pentru funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare în ultimii ani. Cariera în învățământ și-a început-o în 1992, iar pe cea din Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare în 1 septembrie 2001. A ocupat postul de inspector școlar de resurse umane până în anul 2015, după care – din 1 septembrie 2015 – a devenit inspector şcolar general.

Conform presasm.ro, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a transmis următorul mesaj: ”Aflu cu nespusă tristeţe vestea dispariţiei prietenului meu Călin Durla. Satu Mare pierde un om de mare valoare, care din postura de profesor și consilier local și-a pus amprenta pe dezvoltarea orașului nostru, dar mai ales a învățământului din Satu Mare. Călin a însemnat mult pentru noi. Avea o fire magnetica, ii electriza pe toți cei din jur. Am fost foarte apropiat de el. A fost mai mult decât un coleg, mai mult decât un prieten. Ne gândim la familia lui, la toți cei care l-au cunoscut și colegii care l-au iubit. Azi e o zi tristă pentru Satu Mare și pentru noi toți. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! 

Sincere condoleanțe familiei!

Referințe: -pressm.ro; - foto: pressm.ro



marți, 17 mai 2022

GHEORGHE MARINEL DAVID - LANSARE DE CARTE

 

        


Duminică, 8 mai 2022, ora 17.00, la Biserica Ortodoxă de lemn din satul Gurbești, în prezența unui auditoriu alcătuit din circa o sută de persoane din comunele Căbești și Roșia, municipiul Beiuș și orașul Ștei, a avut loc lansarea volumului de poezii religioase „Pași spre lumină”, autor profesorul Gheorghe Marinel David.

Manifestarea a debutat cu un acatist, în interiorul bisericii, oficiat de preotul paroh Andrei Guran, și preotul Emil Bota. Apoi s-a desfășurat lansarea volumului, în curtea Bisericii, profitând și de vremea superbă.

Preotul Andrei Guran, care amfitrionul manifestării, a prezentat volumul. Apoi Bianca Tonț și Daliana Buda Firicel au recitat poezii din volum iar Vlad David a cântat o priceasnă pe versurile unei poezii din volum, melodia aparținându-i.

Despre „Pași spre lumină” au mai vorbit preoții Emil Bota, Toma Vlaș, Adrian Suciu, prof. Alina Lazea, prof. Diana Panda, Viorel Ianc, președintele Asociației Avram Iancu Beiuș, prof. Marius Moghiș, înv. Viorica Magda și nu în ultimul rând, Florin Bonca, fostul primar al Comunei Roșia.

Au cântat pricesne Iustin Blaj și surorile Mariana și Simona Tomele, Corul Permanențe și Corul Bisericii Ortodoxe din Remetea.

După mai bine de două ore, manifestarea s-a încheiat cu „Christos a Înviat”, cântat de întreaga asistență.






duminică, 17 aprilie 2022

STADIUL CONSTRUIRII CAPELEI MORTUARE

         Începând cu 8 martie, o echipă a Primăriei Comunei Căbești a început lucrul pentru amenajarea terenului pe care urmează să fie construită capela mortuară a satului Căbești. 

        Conform informațiilor de pe SICAP, execuția lucrărilor de construire a capelei va fi executată de Megalopolis Construction Group, cu sediul în Rieni, iar costul de achiziție este de 450.000 lei (http://data.g4d.ro/ords/)

        Iată cum au decurs lucrările până azi:

































joi, 13 ianuarie 2022

Comemorarea Poetului Național Mihai Eminescu la Școala Gimnazială nr, 1 Căbești

  Joi, 13 ianuarie 2022, la Școala Gimnazială nr. 1 Căbești s-a desfășurat un spectacol artistic susținut de elevi pentru elevi, care a comemorat 172 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu. Spectacolul a fost organizat de clasa a VIII-a, sub îndrumarea prof. Aneta Tirla.

Conceput sub forma unei ore de clasă la care participă și alți elevi din alte clase și realizat în integralitate de către elevi, spectacolul a cuprins o prezentare PPS, realizată de eleva Vanesa Benchiș, poezii din Creația poetului Mihai Eminescu, recitate de elevi, și, în final, un grup de eleve, sub îndrumarea prof. Gheorghe M. David au interpretat melodia „Pe lângă plopii fără soț”.