O nouă zi în Tabăra Națională „Între teluric și celest” Căbești 2022. Lucrurile au început să se miște. La fiecare dintre cele 10 ateliere se lucrează de zor. Angajații Primăriei Comunei Căbești se mișcă cu operativitate pentru a asigura, cu promptitudine, sculptorilor, cele necesare: benzină pentru generatoare, betonieră, malaxor, ba chiar un... buldoexcavator.
vineri, 29 iulie 2022
joi, 28 iulie 2022
TABĂRA DE SCULPTURĂ „
În 28 iulie 2022, pe Valea Roșiei, a debutat Tabăra Națională de sculptură „Între teluric și celest”. Vreme de-o săptămână, 10 artiști din Oradea, Beiuș, Roșia, Cluj-Napoca și Ploiești: Alexandra Niță-Pălcău, Mircea Niță, Marcel Slezinger, Dafina Bușu, Șerban Alexiu, Eugen Petri, Cătălin Iagăr, Sorina Iagăr, Angela Szabo și Dan Daniel „vor lucra în marmură, alții în piatră, iar alții vor face lucrări de land-art din pământ, nuiele etc. Creațiile vor rămâne ale noastre, în comună. Ne dorim să continuăm proiectul și-n anii următori, fie cu sculpturi, fie cu picturi”, a precizat Corina Ene, primarul din Căbești.
Festivalul a debutat cu o expoziție de sculptură și pictură, în holul primăriei.
Evenimentul este organizat de Primăria Căbești și de Asociația Orizont Verde, cu ajutorul unei co-finanțări asigurate de Ministerul Culturii. Tabăra Națională de Sculptură Căbești va avea loc în perioada 29 iulie - 7 august, încheindu-se cu Festivalul „SculptFEST”, ce se va desfășura pe Valea Dâlbii, între cariera de piatră și „Șura Ușorilor”.
VĂ VOM INFORMA ZILNIC!












