luni, 29 noiembrie 2021

S.O.S. - BISERICA ORTODOXĂ DE LEMN DIN GOILA, COMUNA CĂBEȘTI, JUDEȚUL BIHOR

 


Biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Goila, comuna Căbești, județul Bihor este construită în anul 1750, cu banii sătenilor, fără sprijin sau finanțare de la cei avuți, iar de atunci și până astăzi slujește cerului neîncetat. Este așezată pe Dealul Goilii și este declarată monument istoric

Privind-o din exterior vei zice că e doar un alt lăcaș de cult. Nimic arătos, falnic sau impunător. E simplă și la locul ei, precum oamenii care îi trec pragul în zilele de duminică. Și tocmai simplitatea ei o face atât de unică, de frumoasă.

Biserica este construită în totalitate din lemn.

Fundația este joasă, din lespezi de piatră. Peste aceasta sunt așezate tălpile groase, din lemn de gorun, cioplite în patru fețe, de pe care se ridică pereții din bârne de gorun, căptușiți în interior și la exterior cu pământ și văruiți.

Turnul bisericii nu este foarte înalt, clopotnița având forma unui coif piramidal, continuat cu un glob, pe care este așezată crucea.

Ușa de la intrare este joasă, cel ce intră fiind obligat să se aplece.

Biserica are un singur clopot.


Pronaosul are tavanul plat și pod din scândură. În pronaos sunt icoane pictate pe sticlă dar și una, pictată pe pânză, cu autor anonim, posibil tot David Zugravul.

Naosul are o boltă semicirculară, făcută din bârne, legate prin cuie de lemn în arcul dublu meridian, iar pereții laterali sunt legați printr-o grindă tirant, asigurând astfel stabilitatea bolții.

Pereții nu au fost pictați și nici tavanul.

Altarul este de formă pentagonală, cu pereții laterali retrași spre interior, iar laturile dinspre răsărit se încheie în vârf ascuțit. Ușile diaconești sunt pictate de David Zugravul.

Icoanele din interior sunt vechi, unele, pictate pe sticlă, având peste 100 de ani, și au diverse tematici: Judecata de apoi, Răstignirea Domnului, Fecioara Maria cu pruncul Isus în brațe. În jurul lor sunt puse ștergare tradiționale, țesute la război, specifice Țării Beiușului, pe unele, femeile au lăsat, scris cu fir de ață, numele lor și anul în care au fost donate bisericii.

Cei doi prapori sunt vechi, având pe cele două fețe picturi cu tematică biblică.

Printre cărțile de cult păstrate în biserică există un Molitfelnic, scris cu litere chirilice, tipărit în anul 1874. Cartea a fost cumpărată și donată bisericii de Floare Marcu în anul 1918, preot fiind Dumitru Selișteanu.

Apostolul, tipărit în 1900 la Sibiu, a fost cumpărat de enoriași, ei fiind însemnați, pe o pagină netipărită, de către învățătorul Ioanu Buda, în toamna anului 1913. Pe marginile paginilor sunt notate cu creionul diverse însemnări. Cartea este completată cu rânduieli scrise de mână.

Pe cele două cruci vechi, din lemn, folosite de preot, se mai distinge pictura originală.

În biserică sunt mai multe sfeșnice din lemn strunjit, cu modele, în partea de sus având suporți pentru lumânări și o cruce.

De aproape trei secole, biserica ortodoxă de lemn așezată în vârful Dealului Goilii, înfruntă timpul și vicisitudinile vremii, așteptând credincioșii la rugăciune.

Este un locaș sacru, cu valoare deosebită și care așteaptă să-i vină rândul pentru a fi renovat și adus la strălucirea de altă dată.

 Simion R. Suciu