BILANȚUL
ACTIVITĂȚII PRIMARULUI LA O JUMĂTATE DE AN DE MANDAT
(23.10.2020-23.04.2021)
Stimați căbeșteni, vă precizez că la intrarea mea în primărie, în data de 23 octombrie 2020, Primăria Comunei Căbeşti era nefuncțională. Ne lipseau tot ce veţi vedea în cele ce urmează a fi enumerate mai jos şi nu era normal pentru o Primărie ca lucrurile acestea ori să lipsească, ori să fie grav avariate. Totodată vă comunic că unii din angajaţi nu s-au adaptat noilor reguli şi de aceea ne-au părăsit. Au venit alţii, iar cei care au rămas s-au adaptat sau sunt în curs de adaptare, în sens contrar vor lăsa locurile celor care înteleg că rolul Primăriei este să rezolve problemele comunităţii. Nu vă ascund că încă mai strângem gunoiul lăsat sub preș de vechea conducere a Primăriei Căbeşti şi în fiecare zi descoperim surprize neplăcute.
De la vechea conducere am găsit: contracte neacoperite, nesemnate,
achiziţii nejustificate şi de negăsit în patrimoniul Primăriei, plăți inutile
şi care nu se găsesc în investițiile la care fac referire, foarte multe
societăţi comerciale care îşi cereau banii pentru munci mai mult sau mai puţin
prestate. Am constat cu uimire că, de fapt, Comuna Căbeşti a fost o vacă
bună de muls pentru mulţi, să le zicem combinatori.
În concluzie, oameni buni, să nu vă mire de ce timp de 8 ani nu s-a
realizat mai nimic notabil de la cap la coadă, adică finalizat.
Vă prezint, pe scurt, tot ce am reuşit, eu şi echipa aleasă de mine, să
facem în ultimele 6 luni:
- LUCRĂRI PUBLICE / ACTIVITĂȚI GOSPODĂREȘTI ÎN COMUNĂ /
ACHIZIȚII:
1. Achiziție
nisip pentru deszăpezit şi deszăpezire drumuri;
2. Refacerea instalației
de iluminat pe ulițe prin înlocuire treptată a becurilor vechi cu becuri pe
leduri;
3.
Achiziţionare de piatră pentru drumuri şi repararea uliţelor cu piatră (sat
Goila şi ulițele cu gropi);
4. Demararea
unor acţiuni de curățare a albiei râului Valea Roşia şi curățenie pe această
vale, dar şi pe celelalte văi şi câmpuri din comună;
5. Realizarea
unor șanțuri provizorii pentru scurgerea apei pe drumul comunal Josani – Goila;
6. Realizarea
cadastrului pentru drumul comunal Josani – Goila, în vederea pregătirii pentru
un proiect de reabilitare;
7. Supravegherea îndeaproape a lucrărilor de
reabilitare a drumului comunal Căbeşti – Sohodol, în vederea respectării de
către constructor a indicatorilor tehnici;
8. Supravegherea
lucrărilor la Şcoala din Căbeşti pentru realizarea unei reabilitări conform proiectului,
în condiţiile în care, anterior, lucrările efectuate au fost găsite neconforme;
9. Renegocierea şi renunţarea la plată a sumei
de aproximativ 9 miliarde ROL, asumate de către fostul primar al Comunei
spre plată către constructorul drumului
comunal Căbeşti – Sohodol, în condiţiile în care aceasta plată nu avea temei
legal, afecta grav bugetul comunei noastre şi exceda proiectului iniţial;
10. Întocmirea
cadastrului și SF pe grădiniță în vederea pregătirii documentației pentru
accesarea unei finanțări pentru “ Modernizare și extindere pentru înființarea Grădiniței
cu program prelungit”.
11. Achiziție de
camere video stradale de înaltă rezoluție, pentru siguranţă şi supraveghere, cu
privire la aruncarea de gunoaie în locuri nepermise, furturi de orice fel,
accidente rutiere etc;
12. Realizarea iluminatului arhitectural pe toate
bisericile din comuna Căbeşti.
13. Realizarea
unui drum forestier în Sohodol, pentru a exploata partida de lemn pentru
“rărituri”.
14. Lucrări de
reparații și lărgire a drumului Josani, biserica penticostală.
- INVESTIŢII PENTRU BUNA FUNCŢIONARE A PRIMĂRIEI / ACHIZIȚII:
1. Achiziția
unui autoturism Dacia Duster cu supraveghere GPS (scopul achiziției: deplasări
ale angajaților primăriei pentru diverse nevoi la instituţii, supraveghere
consum combustibil şi prezenţă la instituţiile unde sunt delegaţi să reprezinte
primăria);
2. Achiziție
autoutilitară basculabilă Iveco Daisy (autoutilitară necesară lucrărilor de gospodărire
în comună, curățenie, transport, ecologizare etc);
3. Achiziție
Cauciucuri iarna Duster + Iveco (pentru respectarea tuturor normelor legale în
vigoare);
4. Achiziție
Drujba tăiat lemne;
5. Achiziție
Drujba tăiat crengi;